Tehnici de aruncare la cos in baschet

Baschetul face parte din categoria jocurilor inventate. Cunoaşterea istoricului şi aevoluţiei jocului ne ajută să înţelegem baschetul ca joc sportiv, în actualul lui stadiu dedezvoltare, precum şi regulile complicate dar logice.Deşi inventat la o dată nu prea îndepărtată (1891-1892), există versiuni care susţin că jocuri asemănătoare au fost practicate de indienii din America, dar este puţin probabil ca aceste jocuri să fi fost călăuzitoare adevăratului creator al jocului.

La sfârşitul anului 1891 s-a încredinţat unui tânăr asistent, cu numele James A. Naismith,să conducă orele de educaţie fizică cu studenţii de la Colegiul Springfield, din statulMassachussetts (SUA). Studenţii nu aveau nici un fel de atracţie pentru orele de educaţie fizică,care se desfăşurau iarna în sală, şi priveau această activitate cu o totală lipsă de interes. Lagrupele la care nu putuseră rezista profesorii de educaţie fizică mai experimentaţi, şi-a începutactivitatea Naismith, încercând ca şi predecesorii săi, să practice jocuri care plăceau studenţilor (fotbal, rugby, handbal şi alte jocuri), adaptându-le la condiţiile sălii. 

După o perioadă de lucru,J.Naismith se părea cu nu va mai rezista cu încercările lui, dar nu a cedat şi a început să cautecauzele pentru care nu plăceau aceste jocuri imaginate şi conduse de el.Astfel, a ajuns la concluzia că nu putea să atragă oameni maturi cu jocuri practicate de ceimici, sau prin schimbarea regulilor atât de conservatoare ale jocurilor sportive de stadion. Pentrusală trebuia să le dea studenţilor un mijloc care să corespundă înclinaţiilor şi particularităţilor fizice şi psihce specifice vârstei. Toate acestea l-au convins asupra necesităţilor imaginării unui joc, bazat pe principii şi reguli noi.În acest sens, a fost necesar să-şi clarifice cât mai logic principiile şi regulile jocurilor existente. Constatrea că pentru mingile mici se utiliza crosa, băţul sau racheta, l-a făcut să seoprească la o minge de dimensiuni mai mari.Continuând analiza a ajuns să stabilească primele reguli ale noului joc, care constituiau oreplică a regulilor jocului în aer liber, inaplicabile în sală datorită spaţiului restrâns şi număruluimare de executanţi.Primul joc s-a desfăşurat între două echipe a câte 9 jucătiori, deoarece grupa număra 18studenţi. Mingea era pusă în joc printr-o aruncare la centru echipele fiind aliniate pe liniile defund ale terenului ( ca la polo). Jocul a plăcut foarte mult şi un student l-a denumit baschet-ball.Această denumire a fost adoptată încă de atunci şi păstrată şi astăzi în majoritatea ţărilor.Se pare că la crearea jocului a contribuit şi un coleg a lui J. Naismith, pe nume Luther Gulick, fapt întărit şi de prima carte apărută în 1893-1894 la New-York, intitulată : ,,Jocul de basket-ball''(30 de pagini), care are ca autori pe ambii colegi. Tot în această carte autorii daudouă scheme de aşezare pe teren a echipelor, formate din 5 sau 9 jucători în funcţie dedimensiunile terenului, care erau 27metrii X 13,5metrii sau 46 metrii X 23,4 metrii.Unele izvoare referitoare la istoricul jocului amintesc că primele jocuri s-au desfăşurat peechipe de câte 50 de jucători şi cu două coşuri de fructe aşezate pe pământ, mingea fiind jucatănumai prin rostogolire. Din cauza busculadelor şi accidentărilor care se făceau în apropiereacoşurilor, a fost nevoie ca acestea să fie ridicate de la pământ, ca să nu fie atinse. Tehnicaevoluând, a fost necesară scoaterea fundului coşului, deoarece trebuia ca după fiecare coşmarcat, mingea să fie scoasă prin urcarea pe o scară. Jocul atrăgea mulţi spectatori din rândulstudenţilor, care îl priveau din balcoanele pe care erau prinse coşurile. În zelul lor, spectatoriiinterveneau de foarte multe ori şi dirijau mingea spre coş, ca urmare au fost prinse de panourispecial amenajate, pentru a putea a fi cât mai departe de spectatori.

Tehnici de aruncare la coș

Aruncarea la cos din saritura, de pe loc

 Aruncarea la cos

Este asemanatoare cu procedeul aruncarii la cos de pe loc.

• momentul de executie al bataii corespunde pozitiei de tinere a mingii in dreptul barbiei, in dreptul umarului sau deasupra capului;
  
• in timpul sariturii, mingea va fi dusa deasupra capului, iar in punctul maxim al sariturii si in timp ce se realizeaza plutirea bratul se destinde in sus si inainte;
• partea finala a aruncarii se executa pe momentul in care corpul incepe sa recada din saritura si consta in miscarea de biciuire, facuta prin flexia puternica si rapida din articulatia pumnului.

Aterizarea

Se face in mod obisnuit, pe ambele picioare, care in timpul sariturii au fost putin departat

Aruncarea la cos din deplasare

Prinderea mingii: Jucătorul, aflat în alergare sau în dribling, îşi coordonează paşii în aşa fel, încât momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre două păşiri, într-o săritură. Mingea este deci recepţionată în momentul „de zbor”. Aterizarea se face printr-o oprire într-un timp (a se vedea elementul tehnic oprirea), picioarele luând simultan contact cu solul şi rulând călcâi-talpă. Gleznele şi genunchii se flexează ceva mai mult, această aterizare prin amortizare determinând momentul imediat următor.

Bătaia: se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi-talpă-vârf, pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată şi înaltă, transformând viteza de translaţie în viteză ascensională.
Săritura: desprinderea de pe sol se face cât mai aproape de verticală (la marii jucători chiar puţin înapoi) prin impulsia puternică realizată din vârfurile picioarelor, coordonate simultan.
Corpul rămâne cât mai echilibrat, vertical, mişcarea fiind coordonată cu cea a braţelor care încep aruncarea propriu-zisă. În timpul săriturii, jucătorul va căuta să asigure „o plutire”, adică o oarecare întârziere în punctul maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării la coş.
Aruncarea la coş: este asemănătoare ca procedeu aruncării la coş de pe loc. momentul de execuţie al „bătăii” corespunde poziţiei de ţinere a mingii deasupra capului. În punctul maxim al săriturii şi în timp ce se realizează acea plutire”, braţul se destinde în sus şi înainte. Partea finală a aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să coboare din săritură şi constă din mişcarea „de biciuire” făcută prin flexia puternică şi rapidă din articulaţia pumnului.
Aterizarea: se face în mod obişnuit pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puţin depărtate tocmai în acest scop. Unele aterizări însă se fac puţin dezechilibrat, aceasta ca urmare a unor încercări de evitare a capacului apărătorului

Aruncarea la coș

Care sunt trucurile pentru o aruncare perfecta la cos?

Aflati de la Dl. David Victor, Antrenor de Baschet - Club Dinamo Juniori, care sunt cele mai eficiente trucuri de aruncare la coș.